Rememorare la un moment aniversar: MIHAI BARBU – 80

Semn-pentru-o-vale-linistita

Cu sinceră şi profundă emoţie încerc o reconstituire în conştiinţa prezentului a datelor de spirit prin care dascălul, sculptorul, pictorul şi poetul Mihai Barbu (născut la Arad în 1 septembrie 1937) şi-a imprimat numele în pantheonul culturii româneşti. O pretimpurie disponibilitate de a configura prin linie, culoare, modelaj, freamătul universului înconjurător va încuraja familia să-i susţină desăvârşirea unei certe vocaţii creative, sprijinindu-i mai întâi statutul de elev la liceul de artă din Timişoara şi apoi de student la Institutul clujean de specialitate. Benefica mlădiere a resurselor native sub exigenta şi eficienta îndrumare a maestrului Romul Ladea va da impuls şi siguranţă materializării unor complexe şi expresive volumetrii, instaurând solid un promiţător destin de sculptor.

Activ în oraşul studenţiei sale încă de la absolvire (1963) până la sfârşitul prematur din 26 februarie 1992 (când nu împlinise 55 de ani!), se face repede cunoscut şi apreciat pentru vitala capacitate de a finaliza la altitudinea unor ridicate exigenţe estetice un bogat repertoriu de abordări tematice, prin măiestrita modulare a lutului, transpus în expresive ritmuri şi învolburări. Va exersa iniţial în spiritul unui figurativ cu mult accent pe interiorizare şi pe fluidizarea formelor mlădioase care imprimau motivelor reflex meditativ şi suflu liric. Treptat capătă interes pentru cioplirea în lemn, piatră, marmură, pentru ca la numai zece ani de la terminarea studiilor academice să fie implicat în programul de vară al prestigioasei tabere naţionale de sculptură în aer liber de la Măgura Buzăului (1973). Stimulat şi de compania unor consacraţi confraţi va desăvârşi una dintre piesele de referinţă ale ediţiei: Semn pentru o vale liniştită, o impresionantă metaforă plastică a ideii de dăinuire dincolo de timp a unei superbe siluete feminine, sveltă şi majestuoasă, înaltă de cca 4 m. Peste un an, în aceeaşi onorabilă ambianţă, îşi completează reuşita cu o altă configurare simbolică a unui consolator impact afectiv: Leagăn.

Disputa

Graţie unui temperament tumultuos, generos în plămădirea de lucrări sugestive, asimilate ca originale şi definitorii izbânzi creative în revelatoare sinteze de artă la nivel judeţean şi republican, va fi distins cu Premiul I de Sindicatul cadrelor didactice încă din 1969 şi se simte solicitat în perfectarea de lucrări menite să cinstească memoria a mari personalităţi din istoria şi cultura neamului românesc. Devine, aşadar, autor de pozitiv receptate monumente amplasate în frecventate spaţii publice: Alecu Russo la Dej (1973), George Coşbuc, Ştefan Luchian, Alexandru Vlahuţă, George Bariţiu (în incinta unor importante instituţii şcolare din municipiul Cluj-Napoca), Petru Rareş la „Casa argintarului” din Bistriţa, Avram Iancu la sucursala clujeană a Arhivelor Statului, Coloană în istorie – Mihai Viteazul la Studioul de radio şi televiziune, Victor Babeş în incinta Universităţii „Babeş-Bolyai”, Sextil Puşcariu la Institutul de Lingvistică (toate din Cluj-Napoca), Timotei Cipariu la şcoala din Pănade, judeţul Alba, George Pop de Băseşti la primăria din Zalău s.a. Amploarea inspiraţiei şi lejeritatea transpunerii creative îi permite înscrierea în perimetrul unei prodigioase biografii şi sculptarea iconostasului bisericii din Deuş, judeţul Cluj (1990).

Dăinuia la nivelul straturilor intime ale personalităţii sculptorului Mihai Barbu o admirabilă înclinaţie şi chemare de ancorare în evocarea unor resorturi de cea mai fină şi pură savoare afectivă. Reflex al unei viguroase structuri poetice a firii, predispusă spre gingaşe şi tandre ipostazieri de duh autohton, prefigurat în solemne şi arhaice vibraţii, îşi întregeşte referenţial opera cu distincte întruchipări ale sunetului de Baladă, Doină, Victorie, Tinereţe, Pădureancă, Adolescentă, Elegie etc. (multe păstrându-se acum în patrimoniul Muzeului clujean de Artă). Postura de vajnic şi pasionat cioplitor în piatră şi marmură (amenajându-şi din resurse personale şi un stimulativ atelier în plein air la periferia Clujului, în vecinătatea pădurii Hoia) îl afiliază făuritorilor de embleme-efigie ce eternizează esenţe ale fiinţei umane de la gingăşie, fermitate, demnitate, cutezanţă, avânt, la melancolie şi dulce veghere. Pentru a da amploare repertoriului de enigmatice psihologii, dintr-un prinos de caldă invocare sentimentală s-a născut şi acea tulburătoare suită de reliefări având ca pretext subiecte animaliere, tratate cu pătrunzătoare delicateţe. Volumetrii prompte, străbătând spaţiul cu vădit nerv constructiv se îmbină laborios şi sugestiv cu luminoase limpezimi de suprafeţe abil rotunjite, probând încă o dată dinamica fanteziei şi ştiinţa unei virtuoase formulări plastice.

Încă un capitol înnobilat de particulare configurări sculpturale se concretizează prin impresionanta suită de modelări în tehnica reliefului, cuprinzând frământate cavalcade. Stăpânit până la euforie de dinamismul formelor săgetează spaţiul cu iureşul dezinvolt a zeci de siluete cabaline, distribuite în suple descătuşări. E dansul care emană din bucuria dezvăluirii unui tulburător elan vital, izbândă a unui cuceritor sentiment de încredere în rosturile pozitive ale vieţii. Prin asemenea finalităţi spirituale, Mihai Barbu şi-a câştigat meritată statuare printre făuritorii de împliniri creative cu dăinuitoare valenţe de universalitate.

Lecturi statornice şi meditaţii adânci îi furnizează şansa unei aprofundate cunoaşteri de sine, simţind din plin pulsaţiile generoase ale unui solid fundament liric al personalităţii, cu afinităţi pentru universul spectacolului cromatic şi harul de fixare în inspirate rime a unor trăiri, aspiraţii, certitudini şi dileme omeneşti. Fluidul evanescent a rafinate armonizări în acuarelă, limpezi şi fluente caligrafieri în cărbune şi laviu, dezvăluind sintetic freneziile unor fascinante ipostaze existenţiale, se completau fericit cu scânteierile spontane de măiestrite cadenţări poetice, aşternute adesea în seninul unor schiţe şi crochiuri, în măsură să puncteze prompt şi pur temperatura reală a unui gând şi sentiment curat. Prin memorabila implicare a soţiei, distinsa profesoară Otilia Barbu, postum, în 1995, s-a editat un concludent volum de versuri: „Căruţa albastră”, publicat de editura „Mediamira” din Cluj-Napoca.

Venerat dascăl timp de mai bine de două decenii în cadrul Liceului de artă din Cluj-Napoca, beneficiar a periodice sinteze expoziţionale deschise în consacrate spaţii muzeale, unele cu popasuri la Paris şi Budapesta, Mihai Barbu merită statornic rememorat pentru împrospătarea imaginii unei prolifice generaţii de artişti care au rodit creativ în avantajul unor elevate imperative ale destinului uman.

Negoiţă LĂPTOIU