sâmbătă, mai 18, 2024
Sporturi

Mihai Barbu va avea, la Rm. Vâlcea, propria sală de kickboxing! Aici, va creşte viitorii campioni ai României!

4.03KVizualizari

Fostul campion intercontinental Mihai Barbu a depus deja actele pentru a obţine acordul de a înfiinţa un club de kickboxing profesionist, chiar la Rm. Vâlcea. Deşi are doar 33 de ani, el se mândreşte cu un CV stufos şi în ceea ce priveşte scurta sa carieră de antrenor. Până acum, i-au trecut prin mână câteva dintre cele mai mari celebrităţi ale acestui sport, printre care îi amintim pe Ionuţ „Pitbull” Atodiresei (retras, recent, din activitate), Marian Dinu (care acum, o lună, s-a bătut pentru titlul mondial Colosseum), Benny Adegbuyi (cel mai titrat luptător român al momentului), iar lista poate continua. În plus, a fost şi arbitru, iar în acest sens a oficiat la cele mai mari gale desfăşurate în România. „Bebe” şi-a propus ca, de la Rm. Vâlcea, să plece următorii campioni naţionali şi internaţionali.
„Deocamdată, nu m-am decis unde voi face sala de kickboxing. Am mai multe variante… Ideea e că voi avea elevi pornind de la vârsta de 8 ani, până mai departe… Oricine vrea să se antreneze în acest sport va fi binevenit! Cel mai probabil, voi antrena şi în Capitală, unde am, de asemenea, câteva oferte importante de colaborare”, a anunţat Mihai Barbu.