despre MIHAI

Mihai Barbu este fotograf. În 2009 pleacă într-o călătorie solitară pe motocicleta numită Doyle, prin Rusia, până în Mongolia, întorcându-se pe un traseu întortocheat, prin Asia Centrală și Caucaz. Își finanțează o parte din călătorie “vânzând kilometri”, grație unei idei îndrăznețe a fratelui său, un concept de crowdfunding, înainte ca platformele de gen să devină cunoscute. După aproximativ 4 luni și 26.000 de kilometri, întors acasă, publică volumul “Vând Kilometri”, tipărit în 5 ediții și vândut în peste 10.000 de exemplare, un jurnal al călătoriei sub formă de scrisori, ilustrat cu fotografii.

“DUS” reprezintă o reeditare a aceluiași jurnal, într-un format cu totul inedit.